Criticul Eugen Lovinescu se naste la Falticeni, in 31 octombrie 1881. Era fiul lui V.T. Lovinescu, professor de istorie la gimnaziul din Falticeni (apoi director la aceasta scoala) si al Profirei Manoliu.
            La gimnaziu a avut colegi intre altii pe M.Sadoveanu si I. Dragoslav. In 1896, ca elev in clasa a III-a gimnaziala, colaboreaza sub pseudonimul Delmonte, la ziarul “Lumea Noua” a lui Iosif Nadejde. Toamna, se inscrie la liceul internat din Iasi, dupa care se inscrie la Universitatea din Bucuresti, la filologie clasica. In 1902 viziteaza Grecia, in cadrul unei excursii studentesti organizata de Gr. Tocilescu. In 1904 face o calatorie la Munchen, pentru a audia cursurile savantului Furtwaengler, deoarece dorea sa scrie un studio asupra lui “Horatiu in decursul veacurilor”. Ii apare acum prima carte: “O chestiune de sintaxa latina”, apoi lucrarea “Pronuntarea Latina in opera clasica”.
Colaboreaza la “Epoca”, “Viata literara si artistica” (a lui Ilarie Chendi), “viata Romaneasca”, etc. In 1906 apar doua volume de critica – “Pasi pe nisip”. Pleaca la Paris in acelasi an si publica drama “De peste prag” si “Nuvele florentine”.
            Isi da doctoratul in 1909 la Paris, cu doua lucrari. La Bucuresti ii apare volumul I din “Critice”, de asemeni monografia literara Gr. Alexandrescu.
Dupa ce trece docenta in literature romana la Universitatea din Bucuresti, e numit professor de la tina la liceul “Matei Basarab” din capitala. A suplinit un an catedra de literatura romana la Universitatea din Iasi.
            Foarte fecund, publică vol II. din „Critice”  (1910), „Scenete şi fantezii” (1911), romanul „Aripa morţii” (1913); vol. III şi IV din „Critice”  (1915-1916); traducerea „Analelor” lui Tacit. Refugiat la Fălticeni în 1916  din cauza războiului, traduce în prima versiune „Odiseea” lui Homer.
            În 1919 scoate revista „Zburătorul literar”. Între anii 1921-1929 apar volumele V-X din „Critice”. Tipăreşte apoi în traducere „Ode, Epode,Satire şi Scrisori” de Horaţiu. În 1924 apar cele trei volume din „Istoria civilizaţiei române moderne”. Între 1926-1929, scoate „Istoria literaturii române contemporane” (cinci volume) şi romanul „Viaţa dublă”. Cele 4 volume de memorii, au apărut sub titlul „Aquaforte” (1930-1941). Dintre romanele autobiografice amintim „Bizu” (1932), „Firu-n patru” (1932), „Diana” (1936), „Mite” (1936), „Acord final” (1938-1939, în Revista Fundaţiilor).
            Respins la propunerea de a fi ales membru activ al Academiei Române (în 1936), E.Lovinescu a purtat tot restul vieţii amărăciunea acestei înfrângeri; ar fi meritat cu prisosinţă să intre în forul academic, dar ambiţiile şi maşinaţiunile oamenilor i-au barat calea. S-a stins din viaţă la Bucureşti, la 16 iulie 1943.
            Eugen Lovinescu a fost un mare critic. Caracteristicile scrisului său sunt: perpetua adaptarea la spiritul şi gustul evoluat ala vremii trecătoare şi transformatoare; apoi, opera sa e complet unitară, mult mai puţin contradictorie decât s-ar părea, reprezentând o creştere organică uşor de sesizat. În fine, a treia caracteristică a operei lovinesciene este permanenţa, obsesiva strădanie a autorului de-a se defini psihologic pe sine prin critica sa.